Eseuri

Martie 2009, Revizuit Iunie 2009, Paul Graham.

Romanian Translation

(originally You weren’t meant to have a boss)

Tehnologia tinde sa separe ceea ce e normal de ceea ce e natural. Corpurile noastre nu au fost create sa consume tipurile de mancare existente in tarile civilizate, sau sa faca atat de putina miscare. Exista o problema similara si in modul in care muncim: o slujba normala s-ar putea sa fie la fel de daunatoare pentru intelectul nostru cum faina alba si zaharul sunt pentru fizicul nostru.

Am inceput sa suspectez asta dupa cativa ani petrecuti lucrand cu diversi antreprenori. Am lucrat pana acum cu peste 200 de antreprenori si am observat o diferenta semnificativa intre persoanele care lucreaza la propriile lor afaceri si cei care lucreaza pentru firme mai mari. Nu as putea spune ca antreprenorii sunt neaparat mai fericiti; sa incepi o afacere poate fi foarte stresant. Probabil cea mai buna modalitate e de a spune ca sunt mai fericiti in acelasi sens in care corpul tau e mai fericit cand alergi decat atunci cand stai pe canapea mancand dulciuri.

Desi din punct de vedere statistic reprezinta o anomalitate, antreprenorii par sa lucreze intr-un mod mult mai natural pentru oameni.

Am fost in Africa anul trecut si am vazut o multime de animale in libertate pe care le vazusem inainte doar la gradina zoologica. Am fost impresionat sa vad cat de diferite pareau. In special leii. Leii in libertate par de 10 ori mai in viata decat cei din gradina zoologica. E ca si cum ar fi animale diferite. Presupun ca oamenii care lucreaza pentru ei insisi se simt ca un leu care traieste in libertate. Viata intr-o gradina zoologica e mai usoara, dar nu e viata pentru care au fost facuti.

Copacii

Ce e asa de nenatural de a lucra pentru o companie mare? Principala problema e ca oamenii nu au fost facuti sa lucreze in grupuri atat de mari.

Alt lucru pe care il observi cand vezi animale in libertate este ca fiecare specie traieste in grupuri de o anumita marime. O turma de antilope are 100 adulti; babuinii poate 20; leii rar au mai mult de 10. Oamenii au fost facuti sa lucreze in grupuri, iar cercetarile organizatiilor specializate coincid cu concluziile mele personale privind marimea ideala: grupurile de 8 oameni lucreaza bine; in momentul in care sunt 20 devin dificil de organizat, iar un grup de 50 de oameni e chiar ineficient.[1]

Indiferent care ar fi limita superioara, e clar ca nu suntem facuti pentru a lucra in grupuri de cateva sute. Si cu toate astea – din motive care tin mai mult de tehnologie decat de natura umana – multi oameni lucreaza pentru companii cu sute sau mii de angajati.

Companiile stiu ca grupurile care sunt atat de mari nu pot functiona corect, asa ca le impart in unitati destul de mici incat sa poata lucra eficient. Dar pentru a coordona aceste unitati trebuie sa introduca un concept nou: Seful.

Grupurile mici sunt intodeauna aranjate intr-o structura stil copac. Seful este punctul in care grupul tau se ataseaza la copac. Dar cand folosesti acest model pentru a imparti grupurile mari in grupuri mai mici, se intampla ceva ciudat, un concept pe care nu l-am auzit nicaieri mentionat explicit. In grupul situat cu un nivel mai sus decat grupul tau, seful tau reprezinta intregul grup. Un grup de 10 manageri nu e doar un grup de 10 oameni care lucreaza impreuna intr-un mod obisnuit. E un grup de grupuri.Ceea ce inseamna ca pentru ca un grup de 10 manageri sa lucreze impreuna ca si cum ar fi un grup de 10 persoane, fiecare grup care lucreaza pentru fiecare manager ar trebui sa lucreze ca si cum ar fi o singura persoana – lucratorii si managerul ar trebui sa se sincronizeze ca si cum ar fi o singura persoana.

In practica un grup de persoane nu e niciodata capabil sa lucreze ca si cum ar fi o singura persoana. Dar intr-o organizatie impartita in grupuri in modul asta, presiunea e mereu in aceasta directie. Fiecare grup incearca pe cat posibil sa simuleze comportamentul unei singure persoane. Acesta este scopul impartirii companiei in grupuri. Si in momentul in care aceastra constrangere se propaga, rezultatul e ca fiecare persoana are o libertate de actiune invers proportionala cu marimea companiei. [2]

Toti cei care au lucrat pentru o companie mare au simtit lucrul asta. Poti sa simti diferenta intre a lucra pentru o companie cu 100 angajati si una cu 10,000, chiar daca grupul in care lucrezi are doar 10 oameni.

Sirop concentrat de fructe

Un grup de 10 persoane intr-o companie mare e un fel de trib fals. Numarul de persoane cu care interactionezi e corect. Dar ceva lipseste: initiativa individuala. Triburile de vanatori aveau mai multa libertate. Liderii aveau putin mai multa putere decat ceilalti membri ai grupului, dar in general nu le ziceau exact au voie sa faca si ce nu, ca un sef din ziua de azi.

Nu e vina sefului. Problema reala e ca in grupul imediat superior in ierarhie, intregul tau grup e identificat ca o singura persoana. Seful tau e doar modalitatea prin care aceasta constrangere se rasfrange asupra ta.

Sa lucrezi intr-un grup de 10 persoane intr-o companie pare in acelasi timp corect si gresit. La prima vedere pare ca esti in mediul in care ai fost creat sa lucrezi, dar ceva major lipseste. O slujba la o companie mare e ca un sirop concentrat de fructe: are acelasi aroma care iti place, insa calitatile esentiale lipsesc cu desavarsire.

Intradevar, mancarea e o metafora excelenta pentru a explica ce nu e in regula cu un loc de munca normal.

De exemplu, sa lucrezi pentru o companie mare este locul de munca standard, cel putin pentru programatori.Cat de rau poate sa fie? Ei bine, mancarea exemplifica asta destul de clar. Daca ai fi aparut din intamplare in societatea de azi, aproape toata mancarea din jurul tau ti-ar fi daunatoare. Oamenii nu au fost creati sa manance faina alba, zahar rafinat, siropuri concentrat sau ulei vegetal. Si cu toate astea daca analizezi produsele unei alimentare, vei gasi aceste patru ingrediente pe ambalajul majoritatii produselor. Mancarea “normala” e extrem de daunatoare pentru tine. Singurii oameni care mananca ceea ce oamenii au fost de fapt creati sa manance sunt cativa ciudati din rezervatiile naturaliste.

Daca mancarea “normala” e atat de daunatoare pentru noi, de ce e atat de comuna? Sunt doua motive principale. Primul e ca are mai multa priza la public. S-ar putea sa te simti prost la o ora dupa ce mananci o pizza, dar primele felii au un gust delicios. Al doilea motiv il reprezinta economia la scara larga. Mancarea tip fast food se poate produce la scara larga. Legumele proaspete nu. Ceea ce inseamna ca : 1- mancarea proasta poate fi foarte ieftina si 2-e rentabil sa cheltuiesti destul de mult sa o promovezi.

Cand oamenii au de ales intre ceva care e ieftin, promovat la greu, si care ofera placere imediata contra a ceva ce e scump, obscur si ofera beneficii pe termen lung, ce crezi ca vor alege majoritatea?

La fel e si cu munca. Absolventul de facultate vrea sa lucreze la o companie mare pentru ca firma e recunoscuta, e sigura, si vor primi un salariu bun inca de la inceput. E echivalentul unei pizza pe care au mancat-o la pranz. Dezavantajele vor fi evidente mai tarziu, sub forma unei senzatii ca ceva nu e in regula.

Antreprenorii si primii angajati intr-o companie sunt ca ciudatii naturalisti: desi reprezinta o mica parte din populatie, sunt singurii care traiesc in modul in care oamenii au fost creati sa traiasca. Intr-o lume artificiala, numai extremistii traiesc natural.

Programatorii

Restrictiile unei firme mari se resimt destul de greu asupra programatorilor, pentru ca esenta programarii este sa construiesti lucruri noi. Oamenii care vand, folosesc acelasi discurs in fiecare zi. Oamenii care ofera asistenta clientului raspund mereu la aceleasi intrebari. Dar odata ce ai scris un fragment de cod, nu trebuie sa il mai scrii din nou. Deci un programator care lucreaza la modul cum programatorii au fost creati sa lucreze va face intodeauna lucruri noi. Si in momentul in care faci parte dintr-o companie a carui structura confera fiecarei persoane un grad de libertate invers proportional cu marimea companiei, vei intampina dificultati de fiecare data cand vei dori sa faci ceva nou.

Aceasta pare sa fie o consecinta inevitabila a marimii companiei. Este adevarat chiar si in cazul celor mai moderne companii. Vorbeam recent cu un antreprenor care se gandea sa isi infiinteze propria afacere chiar dupa ce a terminat facultatea, dar a ales in schimb sa mearga sa lucreze la Goolge pentru ca a considerat ca va invata mai multe acolo . Nu a invatat atat de multe pe cat s-ar fi asteptat. Programatorii invata in momentul in care creeaza, si majoritatea lucrurilor pe care ar fi vrut sa le faca, nu ar fi putut – cateodata pentru ca firma nu ii permitea, dar de obicei deoarece limbajul de programare folosit de companie nu l-ar fi lasat. Cu restrictii din partea limbajului de programare, restrictii din partea sefului de departament, sau restrictii impuse de interfate create de alte grupuri, el nu putea incerca decat o fractiune din lucrurile pe care i-ar fi placut sa le faca. Marturisea ca a invatat mult mai mult din propria sa afacere, in ciuda faptului ca avea de facut si alte lucruri in companie in afara programarii, pentru ca cel putin cand programa, putea sa faca ce voia.

O astfel de limitare are efect si pe termen lung. Daca nu ai voie sa implementezi idei noi, in timp incetezi sa mai ai idei. Si vice versa: cand poti face ceea ce vrei, ai mai multe idei despre ce poti face. Sa lucrezi pentru tine iti imbunatateste capacitatea de creeare in acelasi fel in care un sistem de evacuare fara restrictii face un motor mult mai puternic.

Sa lucrezi pentru tine insuti nu inseamna neaparat sa iti incepi propria afacere, bineinteles. Dar un programator care are de ales intre o slujba la o companie mare si propria lui afacere, va invata probabil mult mai multe in propria lui afacere.

Iti poti alege gradul de libertate pe care il vei avea in functie de marimea companiei pentru care lucrezi. Daca tu deschizi firma, vei avea cea mai multa libertate. Daca devii unul dintre primii 10 angajati, vei avea aproape la fel de multa libertate ca fondatorii. Chiar si o companie cu 100 de oameni va fi diferita de una cu 1000.

Sa lucrezi pentru o companie mica nu asigura libertate. Structura tip copac a firmelor mari pune doar o limita superioara libertatii, nu si una inferioara. Seful unei firme mici poate sa aleaga sa fie un tiran. Diferenta e ca firmele mari sunt obligate de structura lor sa aibe unul.

Consecinte

Asta are consecinte atat pentru firme cat si pentru persoane. Prima consecinta e ca firmele sunt obligate sa isi reduca din eficienta in momentul in care cresc mari, indiferent cat de mult ar incerca ele sa pastreze aceeasi rata de eficienta ca la inceput. Este o consecinta a structurii tip copac pe care fiecare firma mare este fortata sa o adopte.

Sau mai bine spus, o firma mare poate evita reducerea eficientei doar daca evita structura tip copac. Si fiindca natura umana limiteaza marimea grupului de oameni care pot lucra impreuna, singura posibilitate pentru grupurile mari sa evite structura tip copac ar fi sa nu aibe nici o structura: fiecare grup sa fie independent, si sa lucreze impreuna in acelasi mod in care componentele unei economii de piata o fac.

Asta merita explorat. Presupun ca deja sunt cateva mari afaceri care inclina spre modelul asta. Dar nu stiu de nici o companie de tehnologie care sa fi facut asta.

Mai exista un lucrul pe care il pot face firmele, in afara de a se structura pe modelul clasic: sa stea mici. Daca am dreptate, atunci chiar e rentabil pentru o companie sa fie cat de mica posibil in fiecare stadiu. In special o companie de tehnologie. Ceea ce inseamna ca e de doua ori mai important sa angajeze cei mai buni oameni. Oamenii mediocrii dauneaza in doua moduri: fac treaba si mai putina, si maresc si compania, pentru ca ai nevoie de mai multi astfel de oameni pentru a rezolva problema.

Pentru persoane, obiectivul este acelasi: tinteste mic. Intodeauna va fi neplacut sa lucrezi pentru firme mari, si cu cat e mai mare firma, cu atat va fi mai neplacut.

Intr-un eseu pe care l-am scris acum cativa ani sfatuiam absolventii de facultate sa lucreze pentru cativa ani pentru o alta companie inainte sa isi inceapa propria lor afacere. As modifica asta acum. Lucreaza pentru alta companie daca vrei, dar numai pentru una mica, si daca vrei sa iti deschizi propria afacere, porneste la drum.

Motivul pentru care am sugerat absolventilor de facultate sa nu inceapa afaceri imediat a fost pentru ca am simtit ca majoritatea vor esua. Si vor esua. Dar programatorii ambitiosi ies mult mai bine lucrand pentru ei si esuand decat sa fi lucrat pentru o companie mare. Cu siguranta vor invata mai multe. S-ar putea sa iasa mai bine si financiar. O multime de oameni de 20 si ceva de ani fac credit la banca,deoarece cheltuilelile lor cresc mai repede decat salariu care parea asa de mare cand au absolvit facultatea. Cel putin daca incepi o afacere si esuezi, iesi pe 0 decat pe negativ.[3]

Am investit in atatea tipuri diferite de antreprenori acum ca avem destule date pentru a trage concluzii, si nu pare sa existe nici un beneficiu din a lucra pentru o companie mare. Oamenii care au lucrat pentru cativa ani inainte sa isi lanseze propria afacere, par sa reuseasca mai des decat cei care tocmai au absolvit facultatea, dar asta numai pentru ca sunt mai om varsta si mai experimentati.

Persoanele care vin la noi de la companiile mari de obicei par foarte conservativi. E greu sa spui cat se datoreaza faptului ca marile companii i-au adus in stadiul asta, sau daca a fost conservatismul lor natural care i-a facut sa lucreze pentru o firma mare in primul rand. Dar cu siguranta o mare parte e invatata. Stiu asta pentru ca am vazut cum poate disparea.

Observand asta de atat de multe ori e unul din motivele pentru care sunt convins ca a lucra pentru tine – sau cel putin intr-un grup mic – e modalitatea naturala pentru oameni sa lucreze. Antreprenorii care vin la Y Combinator au de obicei aerul de refugiati. Peste 3 luni, sunt transformati: au atat de multa incredere in ei incat par ca au mai crescut cu cativa centrimentri.[4] Desi pare ciudat sa spun asta, ei par mai ingrijorati si mai fericiti in acelasi timp. Exact cum as descrie leii care traiesc in libertate.

Sa vezi angajati care se transforma in antreprenori demonstreaza clar ca diferenta dintre cei doi e datorata mediului inconjurator – in special aceea ca mediul in companiile mari e toxic programatorilor. Dupa primele saptamani in care lucreaza la propria lor afacere ei par sa se trezeasca la viata, pentru ca in sfarsit lucreaza in modul in care oamenii au fost creati sa lucreze.

Notite:

[1] Cand ma refer la fiintele umane create sa traiasca intr-un anumit mod, ma refer create prin evolutie.

[2] Nu numai angajatii sufera. Constrangerile se propaga si in sus si in jos. Si managerii sunt costransi; in loc sa faca ei lucrurile, trebuie sa actioneze prin subordonati.

[3] Nu va finantati afacerea cu un credit de la banca. Sa iti finantezi afacerea cu un credit e o prostie, iar un credit de la banca, o prostie si mai mare. Creditele de la banca sunt o idee proasta, punct. Sunt o cursa setata de companii pentru cei disperati si naivi.

[4] Antreprenorii pe care ii sponsorizam noi sunt de obicei tineri (initial incurajam si studentii sa aplice) iar in primele dati cand am observat asta ma intrebam daca chiar au mai crescut in inaltime.

Multumiri: Trevor Blackwell, Ross Boucher, Aaron Iba, Abby Kirigin, Ivan Kirigin, Jessica Livingston, si Robert Morris.