Eseuri

January 2006, Paul Graham

(Originally How to do what you love)

Ca sa faci ceva bine, trebuie sa iti placa ceea ce faci. Ideea nu e exact noua. Ni se spune des “Fa ceea ce iti place”. Dar nu e indeajuns sa spui oamenilor asta. Sa lucrezi intr-un domeniu ce te pasioneaza e complicat.

Ideea e foarte diferita de ceea ce am invatat cand eram copii. Cand eram copii, parea ca munca si placerea sunt doua lucruri opuse prin definitie. Viata avea doua stari: cateodata adultii te obligau sa faci anumite lucruri, si asta se numea munca; in restul timpului puteai sa faci ce vroiai, si asta se numea joaca. Ocazional munca pe care adultii te obligau sa o faci era distractiva, asa cum cateodata joaca nu era distractiva, – de exemplu, daca alunecai si te loveai. Dar cu exceptia acestor anomalii, munca era o activitate neplacuta.

Si asta nu parea sa fie o coincidenta. Scoala era plictisitoare si obositoare pentru ca se presupunea ca e faza premergatoare muncii.

Lumea era impartita in doua grupuri: adulti si copii. Adultii, ca un fel de rasa blestemata, trebuiau sa munceasca. Copiii nu, dar trebuiau sa mearga la scoala, care era o versiune diluata a muncii si avea scopul sa ne pregateasca pentru munca adevarata. Indiferent cat ne displacea scoala, toti adultii erau de acord ca munca e mult mai grea, si ca viata noastra era usoara.

Profesorii in special pareau sa creada ca munca nu era placuta.Ceea ce nu era suprinzator: munca nu era o activitate placuta pentru majoritatea dintre ei. De ce trebuia noi sa memoram capitalele tarilor in loc sa ne jucam fotbal? Pentru acelasi motiv pentru care ei trebuiau sa supravegheze niste copii in loc sa stea pe plaja. Pur si simplu, nu puteai sa faci doar ceea ce vrei.

Nu spun ca ar trebui sa lasam copiii mici sa faca ceea ce vor. Trebuie sa li se impuna anumite activitati. Dar daca ii facem pe copii sa lucreze la chestii plictisitoare, ar putea fi mai intelept sa le spunem ca gradul de plictiseala nu reprezinta un indicator al calitatii muncii, si ca motivul pentru care trebuie sa faca lucruri plictisitoare acum este ca sa poata lucra la lucruri interesante mai tarziu. [1]

Odata, cand aveam 9 sau 10 ani, tatal meu mi-a spus ca pot sa ma fac orice cand sunt mare, atata vreme cat imi face placere. Imi aduc aminte precis pentru ca mi s-a parut foarte ciudat. Era ca si cum mi-ar fi spus sa folosesc apa uscata. Orice ar fi vrut sa zica prin asta, nu credeam ca el chiar a vrut sa zica ca munca poate sa iti faca placere – ca de exemplu joaca. Au trebuit sa treaca ani ca sa inteleg asta.

Serviciu

Din timpul liceului, perspectiva unui servici incepea sa se iveasca la orizont. Adultii veneau cateodata sa vorbeasca cu noi despre munca, sau noi am fi mers sa vedem ce lucreaza. Si intotdeauna se subintelegea ca le placea ceea ce lucrau. Privind in retrospectiva, cred ca unuia dintre ei chiar ii placea: pilotului de avion. Dar nu cred ca administratorul de banca era prea pasionat.

Principalul motiv pentru care se prefaceau ca le place munca era conventia universala ca trebuie sa le placa. Nu ar fi fost daunator doar carierei sa spui ca nu iti place ceea ce faci, ci si vietii tale sociale.

De ce e conventional sa pretinzi ca iti place ceea ce faci? Prima propozitie din acest eseu explica de ce. Daca trebuie sa iti placa ceva ca sa il faci bine, atunci tuturor oamenilor de success le placea ceea ce faceau. De aici porneste conventia. Asa cum toate casele din America au scaune care sunt – fara ca proprietarii lor sa stie – imitatii de grad indepartat al scaunelor create pentru regii francezi acum 250 de ani, atitudinea conventionala despre munca e – fara ca oamenii sa isi dea seama – imitatie de grad indepartat a atitudinilor oamenilor care au facut lucruri marete.

Ce reteta pentru instrainare. Pana sa atinga varsta la care ar trebui sa se gandeasca ce le-ar placea sa lucreze, majoritatea copiilor au conceptii gresite. Scoala i-a invatat sa priveasca munca ca o obligatie neplacuta. Sa ai un serviciu se spune ca e o povara si mai mare decat scoala. Si totusi, toti adultii pretind ca le place ceea ce fac. Nu ii poti invinovati pe copii pentru ca gandesc: “ Eu nu sunt ca ceilalti oameni; nu sunt potrivit pentru lumea asta.”

De fapt, li s-a spus 3 minciuni: ca lucrul pe care au invatat sa il priveasca ca munca in scoala nu e de fapt munca reala. Munca adultilor nu e – necesar – mai rea decat munca de la scoala; si ca majoritatea adultilor din jur mint atunci cand spun ca le place ceea ce fac.

Cei mai periculosi mincinosi pot fi chiar parintii copilului. Daca iei un serviciu plictisitor ca sa ii oferi familiei tale un standard mai mare de viata, cum fac majoritatea oamenilor, risti sa iti infectezi copiii cu ideea ca munca e plictisitoare [2]. Poate ca ar fi mai bine pentru copii daca, in cazul asta, parintii nu ar mai fi asa de neegoisti. Un parinte care da exemplu ca isi iubeste munca s-ar putea sa ii ajute pe copii mai mult decat o casa scumpa.[3]

Pana nu am ajuns la facultate nu am realizat diferenta intre ideea de a lucra de placere si ideea de a lucra pentru bani. Atunci insa principala intrebare a devenit nu cum sa fac bani, dar la ce sa lucrez. In mod ideal, aceste doua concepte coincid, dar anumite cazuri – imaginativi-l pe Einstein la oficiul de patentare- au dovedit ca nu sunt identice.

Definitia muncii devenea acum sa aduci o contributie originala in lume, si in timpul asta sa nu mori de foame. Dar dupa atatia ani, ideea de munca inca includea o componenta mare de neplacere. Munca parea sa necesite disciplina, pentru ca numai problemele grele au solutii marete, si problemele grele nu puteau sa fie placute in mod literal. Cu siguranta trebuia sa te fortezi sa lucrezi la ele.

Daca tu crezi ca ceva trebuie sa fie neplacut, e mult mai putin probabil sa observi daca faci lucrul ala in mod gresit. Cam asta concluzioneaza experienta mea in timpul facultatii.

Limite

Cat de mult trebuie sa ne placa ceea ce facem? Daca nu stim asta, nu stim cand sa ne oprim din cautat. Si daca – precum majoritatea oamenilor – o subestimezi vei tinde sa incetezi sa mai cauti prea devreme. Vei sfarsi prin a face ceva ales pentru tine de catre parinti, de dorinta de a face bani, prestigiu – sau chiar simpla inertie.

Uite o limita superioara: Sa faci ceea ce iti place nu inseamna sa faci ceea ce iti place sa faci cel mai mult in secunda asta. Chiar si Einstein probabil avea momente cand voia sa bea o ceasca de cafea, dar si-a spus ca trebuie mai intai sa termine la ce lucra.

Obisnuiam sa raman perplex cand citeam despre oamenii carora le placea ceea ce faceau atat de mult incat nu era nimic altceva ce ar fi facut in loc. Parea sa nu existe nici un fel de lucru care sa imi placa mie chiar atat de mult. Daca as fi avut de ales intre a petrece urmatoarea ora lucrand la ceva sau sa fiu teleportat la Roma si sa petrec urmatoarea ora plimbandu-ma, era vreun fel de lucru care sa imi fi placut mai mult? Sincer, nu.

Dar adevarul e ca oricui i-ar placea – la orice moment – sa se plimbe prin insulele caribbeane, sa faca sex, sau sa manance no mancare delicioasa, decat sa lucreze la probleme grele. Regula de a face ceea ce iti place presupune o anumita perioada de timp. Nu inseamna, fa ceea ce te face mai fericit in secunda asta, dar ceea ce te va face mai fericit pe o perioada mai lunga, gen o saptamana sau o luna.

Placerile neproductive palesc eventual. Dupa o perioada te plictisesti sa stai pe plaja. Daca vrei sa fii fericit, trebuie sa produci ceva.

Ca limita inferioara, trebuie sa iti placa lucrul mai mult decat orice placere neproductiva. Trebuie sa iti placa ceea ce faci atat de mult incat conceptul de “timp liber” sa para gresit. Ceea ce nu inseamna ca trebuie sa iti petreci tot timpul lucrand. Poti lucra doar o anumita perioada pana incepi sa obosesti si o dai in bara. Atunci vrei sa faci altceva, chiar daca e inutil si prostesc. Dar nu privesti timpul asta ca fiind premiul si timpul pe care il petreci lucrand ca supliciu pe care trebuie sa-l induri ca sa meriti premiu.

Am pus limita inferioara aici din motive practice. Daca lucrul nu e activitatea ta favorita, atunci vei avea probleme teribile cu amanarea. Va trebuii sa te fortezi sa lucrezi, si cand faci asta rezultatele sunt net inferioare.

Ca sa fii fericit cred ca trebuie sa faci ceva nu numai care iti place, dar il si admiri. Trebuie sa fii in stare sa zici, la final, wow, asta e marfa. Asta nu inseamna ca trebuie sa creezi ceva neaparat. Daca inveti sa zbori cu parasuta, sau sa vorbesti o limba straina fluent, asta va fi indeajus sa spui, cel putin pentru o perioada, wow, asta e marfa. Trebuie sa fie ca un test.

Un lucru care nu indeplineste standardele astea e cititul cartilor. Exceptand anumite carti de matematica sau stiinte, nu exista nici un test a cat de bine ai citit o carte, si de aceea cititul cartilor nu pare a fi munca. Trebuie sa faci ceva cu ceea ce citesti pentru a te simti productiv.

Cred ca cel mai bun test e cel pe care mi l-a spus Gino Lee: incearca sa faci lucruri care ii vor face pe prietenii tai sa zica wow. Dar probabil ca asta nu va putea sa funtioneze corect decat dupa varsta de 22 ani, pentru ca majoritatea oamenilor nu au cunoscut destul de multa lume incat sa isi aleaga prietenii pana atunci.

Sirenele

Ceea ce nu ar trebui sa faci insa, e sa iti pese de parerile altor oameni. Nu trebuie sa iti pese de prestigiu. Prestigiul este opinia restului lumii. Cand poti afla opinia oamenilor a carui judecata o respecti, ce mai conteaza opinia oamenilor pe care nici macar nu ii cunosti? [4]

E un sfat usor de dat. E greu de urmat, in special cand esti tanar. [5] Prestigiul este ca un magnet puternic care influenteaza chiar si parerea ta despre ce iti face placere. Te face sa lucrezi nu la ceea ce iti place, ci la ceea ce ti ar placea sa iti placa.

Din cauza asta oamenii incearca sa scrie romane, de exemplu. Le place sa fie scriitori. Observa ca oamenii care le scriu castiga premii Nobel. Ce poate fi mai minunat, se gandesc ei, decat sa fii un scriitor de romane? Dar sa iti placa ideea de a fi un scriitor de romane nu e indeajuns. Trebuie sa iti placa munca propriu zisa de a scrie romane – daca vrei sa devii bun; trebuie sa iti placa sa compui scenarii elaborate.

Prestigiu inseamna inspiratie fosilizata. Daca faci ceva destul de mine, il vei face lucrul ala sa fie prestigios. O multime de lucruri pe care le consideram prestigioase nu erau considerate asa de la inceput. De exemplu, jazz-ul – desi orice forma de arta cunoscuta ar merge. Deci fa doar ce iti place, si lasa prestigiul sa isi poarte singur de grija.

Prestigiul e in special periculos pentru oamenii ambitiosi. Daca vrei sa faci oamenii ambitiosi sa isi piarda timpul pe chestii inutile, modalitatea prin care ii poti momi este prestigiul. Asta e reteta pentru a convinge oamenii sa tina discursuri, sa scrie prefate, sa serveasca in comitete, sa fie sefi de departament, si asa mai departe. S-ar putea sa fie o regula folositoare sa eviti orice functie prestigioasa. Daca nu ar fi fost naspa, nu ar fi fost nevoiti sa o faca asa de prestigioasa.

Similar, daca admiri doua tipuri de munca in mod egal, dar unul e mai prestigion, probabil trebuie sa il alegi pe celalalt. Opiniile tale despre ce e admirabil vor fi intotdeauna putin influentate de prestigiu, deci daca cele doua optiuni iti sunt egale, probabil ca ai mai mult admiratie reala pentru munca mai putin prestigioasa.

Cealalta mare forta care conduce oamenii departe de ceea ce isi doresc sunt banii. Banii in sine nu sunt periculosi. Cand ceva plateste bine dar e privita cu dispret, ca telemarketing, prostitutie, sau datul in judecata pentru insulte verbale, oamenii ambitiosi nu sunt tentati de asta. De obicei tipurile astea de munci sfarsesc prin a fi facute de oameni care “doar incearca sa puna o paine pe masa”;(Sfat: evita orice domeniu al carui practicanti spun asta.) Pericolul vine cand banii sunt combinati cu prestigiu, cum ar fi de exemplu, in avocatura sau medicina. O cariera sigura si prospera, cu o anumita prestanta de baza e periculos de tentanta pentru cineva tanar, care nu s-a gandit destul de mult la ceea ce ii place.

Testul sa afli daca oamenii chiar iubesc ceea ce fac e sa afli daca ar face asta chiar daca nu ar fi platiti – chiar daca ar trebui sa ia o alta slujba ca sa supravietuiasca. Cati avocati ar face munca curenta daca ar trebui sa o faca pe gratis, in timpul liber, si sa isi ia slujbe ca chelneri ca sa isi asigure cheltuielile esentiale?

Testul e in mod special ajutator in a decide intre diferite feluri de munca academica, pentru ca campurile astea variaza mult in acest aspect. Majoritatea matematicianilor buni ar lucra in matematica chiar daca nu ar fi locuri de munca ca profesori de matematica, pe cand in departamentele de la capatul celalalt al spectrului, prezenta locurilo de munca este ceea ce convinge oamenii sa lucreze: oamenii ar prefera sa fie profesorii de engleza decat sa lucreze in agentii de publicitate, si sa publici articole e modalitatea prin care concurezi pentru astfel de slujbe. Matematica ar supravietui si fara existenta departamentelor de matematica, dar e faptul ca exista facultati de filologie – si implicit locuri de munca – care justifica existenta articolelor publicate despre genuri si identitate in romanele lui Conrad. Nimeni nu face lucrul ala de placere.

Sfatul parintilor tinde sa fie de partea banilor. Pare sigur sa spui ca sunt mai multi studenti care vor sa fie scriitori si a caror parinti vor sa ii faca doctori decat cei care vor sa fie doctori si parintii vor sa ii faca scriitori. Copii tind sa creada ca parintii sunt “materialisti”. Nu neaparat. Toti parintii tind sa fie mai conservativi in ceea ce priveste copiii lor decat ar fi pentru ei, deoarece, ca si parinti, impart mai mult riscurile decat beneficiile. Daca fiul tau de 8 ani decide sa se catere intr-un copac inalt, sau fiica ta decide sa mearga la intalnire cu un “bad boy”, tu, ca parinte nu vei beneficia de vreun entuziasm, dar daca fiul tau cade, sau fata ta ramane gravida, va trebui sa faci fata consecintelor.

Disciplina

Cu atatea tentatii care sa ne traga de o parte, nu e surpinzator ca ne e foarte greu sa descoperim ceea ce ne place sa facem. Majoritatea oamenilor sunt fortati din copilarie sa accepte axioma munca = supliciu. Aceia care scapa sunt ademeniti de prestigiu sau bani. Cati raman care chiar iubesc ceea ce fac? Cateva sute de mii , probabil, din bilioane de oameni.

Este greu sa gasesti o munca care te pasioneaza.Trebuie sa fie, daca atat de putini reusesc. Deci nu subestima procesul asta. Si nu te simtii prost daca nu ai reusit inca. De fapt, daca admiti ca esti nemultumit, esti cu un pas in fata majoritatii oamenilor, care sunt inca in faza de negare. Daca esti inconjurat de colegi care proclama ca le place o munca pe care tu o gasesti neplacuta, sansele sunt ca ei se mint pe sine insusi. Nu intotdeauna, dar in cele mai multe cazuri.

Desi sa faci o munca buna necesita mai putina disciplina decat cred majoritatea oamenilor – pentru ca modalitatea de a face o treaba ca lumea este sa faci ceva ce iti place asa de mult incat sa nu trebuiasca sa te fortezi ca sa o faci- sa gasesti munca care te pasioneaza de obicei necesita disciplina. Anumite persoane sunt destul de norocoase incat sa stie ce vor sa faca atunci cand au 12 ani, si apoi merg inainte ca si cum ar fi pe sine de tren. Dar ei par a fi exceptia. Mai degraba oamenii care fac lucruri remarcabile au cariere cu traiectorii asemanantoare unei mingi de ping pong. Merg la facultate sa studieze A, renunta la facultate si isi iau un servici lucrand B, si apoi devin faimosi pentru ca au facut C, la care au inceput sa lucreze part time.

Cateodata sa treci de la un gen de munca la altul e un semn de energie, cateodata e un semn de lene. Renunti la cariera veche sau cauti curajos o cariera noua? De obicei nu iti poti da seama. Multi oameni care vor face lucruri remarcabile par sa fie dezamagiri in prima faza, atunci cand incearca sa isi gaseasca pasiunea.

E vreun test pe care sa il iei ca sa te mentii onest? Unul ar fi sa incerci sa faci o treaba buna orice ai face, chiar daca nu iti place. Atunci cel putin stii ca nu iti folosesti nesatisfactia ca o scuza pentru a fi lenes. Si, probabil mult mai important, te vei obisnui cu a face lucrurile bine.

Un alt test pe care il poti folosi: intotdeauna produ ceva.De exemplu, daca ai un servici pe care nu il iei in serios pentru ca planifici sa devii scriitor, produci ceva? Scrii pagini de fictiune, indiferent cat de slabe sunt? Atata vreme cat produci ceva, vei sti ca nu folosesti viziunea unui roman faimos pe care planifici sa il scrii intr-o zi doar ca un drog. Viziunea ta va fi impiedicata de realitatea palpabila a romanului slab pe care il scrii.

“Intotdeauna produ ceva” e si un euristic pentru a gasi ceva ce te pasioneaza. Daca te lasi dus de constrangerea asta, automat te va impinge de la lucruri la care crezi ca trebuie sa lucrezi catre cele care chiar iti plac. “Intotdeauna produ ceva” te va ajuta sa iti descoperi pasiunea precum apa gaseste intotdeauna gaurile intr-un acoperis.

Desigur, sa descoperi ceea ce iti place sa lucrezi nu inseamna ca chiar vei putea lucra la aia. Asta e o intrebare separata. Daca esti ambitios, va trebuie sa le tii separate: trebuie sa faci un effort constiincios sa pastrezi ideile despre ceea ce iti doresti separate de ceea ce e posibil.[6]

Este dureros sa le tii separate, pentru ca e dureros sa observi diferenta dintre ele. Asa ca majoritatea oamenilor isi micosreaza asteptarile preemptiv. De exemplu, daca intrebi oamenii la intamplare pe strada daca le-ar placea sa fie capabili sa picteze precum Leonardo da Vinci, vei vedea ca majoritatea vor spune ceva in genul “Oh, dar eu nu pot sa pictez”. Asta e mai degraba o afirmatie a intentiei decat a unui fapt. Inseamna ca nu o sa incerce. Pentru ca adevarul e ca daca iei o persoana la intamplare de pe strada si reusesti cumva sa o pui sa munceasca cat de mult poate la a picta pentru urmatorii 20 ani, ar avansa surprinzator de mult. Dar ar necesita un effort moral extraordinar; ar insemna sa priveasca esecul in fata in fiecare zi pentru ani de zile. Asa ca pentru a se proteja oamenii spun: “Nu pot.”

O alta replica pe care o auzi des e ca nu toata lumea poate face ce ce le place – cineva trebuie sa faca si lucrurile neplacute. Serios? Cum ii obligi sa faca asta? In Statele Unite singurul mecanism pentru a forta oamenii sa faca lucruri neplacute este legea martiala, si nu a mai fost invocata de peste 30 de ani de zile. Tot ceea ce putem face e sa ii mituim pe oameni sa faca munca neplacuta, cu bani si prestigiu.

Daca tot ramane ceva ce oamenii tot nu il vor face, se pare ca societatea va trebui sa supravietuiasca si fara aia. Asta s-a intamplat cu servitorii. Pentru milenii intregi, ala era exemplul canonic al unei slujbe pe care cineva “trebuia sa o faca”. Si totusi in mijlocul secolului 20, servitorii practic au disparut in tarile bogate, si bogatii au trebuit sa se descurce si fara ei.

Desi sunt anumite lucruri pe care cineva trebuie sa le faca, exista o sansa destul de mare ca oricine zice asa ceva despre o anumita slujba sa nu aiba dreptate. Majoritatea muncilor neplacute fie ar fi automatizate, fie ar ramane nefacute daca nimeni nu ar mai fi dispus sa le faca.

Doua cai

Mai exista un alt sens al “ nu toata lumea poate face ceea ce le place” care e foarte adevarat. Oamenii trebuie sa supravietuiasca, si e greu sa fii platit sa faci lucru pe care iti place. Exista doua cai la destinatia aia:

Calea organica: cum devii mai eminent, incepi treptat sa maresti partile din slujba ta care iti plac in defavoarea celor care nu iti plac.

Calea celor doua slujbe: sa lucrezi la lucruri care nu iti plac sa faci bani pentru a lucra la lucruri care iti plac.

Calea organica e cea mai comuna. Se intampla in mod normal oricui face treaba buna. Un arhitect tanar trebuie sa ia orice proiect de lucru la inceput, dar daca face treaba buna, incet incet va fi intr-o pozitie sa isi aleaga dintre proiecte. Dezavantajul caii asteia este ca e inceata si nesigura.
Chiar si slujbele pe viata nu inseamna libertate adevarata.

Calea celor doua slujbe are cateva variante depinzand de cat lucrezi pentru bani la un moment dat. La o extrema e “serviciu normal”, unde lucrezi ore normale pentru a face bani si lucrezi la ceea ce iti place in timpul liber. La cealalta extrema e ca lucrezi la ceva pana cand ai destui bani pentru a nu mai lucra pentru bani niciodata.

Calea celor doua slujbe e mai putin comuna decat calea organica, pentru ca necesita o alegere deliberata. E si mai periculoasa. Viata tinde sa devina din ce in ce mai scumpa cu cat imbatranesti, deci e foarte usor sa fii atras in a lucra mai multe ore decat te asteptai la slujba de bani. Si mai rau, ceea ce lucrezi te schimba. Daca lucrezi prea mult timp la chestii stresante, iti va eroda creierul. Si cele mai bine platite slujbe sunt si cele mai periculoase, pentru ca necesita atentia ta maxima.

Avantajul caii celor doua slujbe este ca te lasa sa treci peste obstacole. Peisajul locurilor de munca posibile nu e plan; exista anumite ziduri de diferite marimi intre diferite tipuri de lucru. Smecheria de a maximiza partile care iti plac din slujba te poate ajuta cand treci de la arhitectura la design, dar nu de exemplu, daca vrei sa treci de la arhitectura la muzica. Daca faci bani facand un lucru, si apoi lucrezi la altul, ai mai mult libertate de alegere.

Ce cale trebuie sa urmezi? Asta depinde de cat de sigur esti de ceea ce vrei sa faci, cat de bine te pricepi la a primi ordine, cat risc iti poti asuma, si sansele ca cineva sa plateasca – in timpul vietii tale- pentru ceea ce vrei tu sa faci. Daca esti sigur de domeniul general in care vrei sa lucrezi si e ceva ce oamenii ar plati, atunci probabil ar fi bine sa iei ruta organica. Dar daca nu stii la ce vrei sa lucrezi, si nu iti place sa iei ordine, s-ar putea sa iei calea celor doua slujbe, daca rezisti la risc.

Nu te decide prea devreme. Copii care stiu de mici ce vor sa se faca pot parea impresionanti, ca si cum ar fi aflat raspunsul la o problema de matematica inaintea altor copii. Au un raspuns, cu siguranta, dar sunt mari sanse ca el sa fie gresit.

O prietena de a mea, care e doctorita de success, se plange constant de slujba ei. Cand oamenii care aplica la facultatea de medicina ii cer sfaturi, ea ar vrea sa ii scuture putin si sa tipe : “Nu o face” (Dar nu face asta.) Cum a ajuns in situatia asta. In liceu se decisese ca vrea sa fie doctorita. Si e atat de ambitioasa si determinata sa reuseasca incat a depasit orice obstacol care s-a ivit in cale – inclusiv, din pacate, acela ca nu ii placea.

Acum traieste o viata aleasa pentru ea de o pustoaica de liceu.

Cand esti tanar, ti se da de inteles ca vei avea destule informatii ca sa faci alegerea corecta pana sa fii nevoit sa o faci. Dar cu siguranta nu e asa. Cand te decizi ce sa faci, trebuie sa operezi cu informatii ridicol de incomplete. Chiar si in facultate ai o idee prea vaga a ce tipuri de munca exista. In cel mai bun caz ai cateva luni de internshipuri intr-o firma, dar nu toate slujbele ofera internshipuri, si cele care ofera nu te invata prea mult despre lucru dupa cum sa fii copil de mingi nu te invata sa devii fotbalist.

In viata, ca in majoritatea altor cazuri, obtii cele mai bune rezultate daca folosesti optiuni flexibile. Deci in afara cazului cand esti foarte sigur de ceea ce vrei sa faci, cea mai buna decizie a ta ar fi sa alegi un tip de munca pe care l-ai putea transforma fie intr-o cale organica, fie o calea celor doua slubje. Asta e probabil motivul pentru care eu am ales computerele. Poti sa fii un profesor, sau poti sa faci o multime de bani, sau sa lucrezi intr-o multime de alte tipuri de munca.

Este de asemenea foarte intelept ca la inceput sa cauti slujbe care te lasa sa faci multe chestii diferite, ca sa inveti mai repede cum arata diferitele tipuri de munca. Consecvent, versiunea extreme a caii cu doua slujbe este periculoasa pentru ca te invata atat de putine despre ceea ce iti place. Daca lucrezi greu sa devii broker de bursa, crezand ca vei renunta si vei scrie romane cand vei avea destui bani, ce se intampla cand renunti si descoperi ca de fapt nu iti place sa scrii romane?

Majoritatea oamenilor ar zice ca le-ar placea sa aibe problema asta. Da-mi un milion de dolari si ma prind eu ce sa faci cu ei. Dar e mai greu decat pare. Constrangerile iti modeleaza viata. Elimina-le si majoritatea oamenilor nu au nici cea mai vaga idee ce sa faca: uita-te ce se intampla celor care castiga loteria sau mostenesc bani. In ciuda faptului ca toata lumea crede ca vrea siguranta financiala, cei mai fericiti oameni nu sunt cei care o au, ci cei carora le place ceea ce fac.Deci un plan care promite libertatea fara sa stii ce sa faci cu ea s-ar putea sa nu fie atat de bun pe cat pare.

Orice cale ai urma, asteapta-te la o lupta. Sa gasesti ceva de lucru care sa iti placa e foarte dificil. Majoritatea oamenilor esueaza. Chiar daca ai success, e destul de rara situatia in care poti lucra la ce iti place inainte de varsta de 30, 40 de ani. Dar daca ai in vedere destinatia finala, vei avea mai multe sanse sa ajungi la ea. Daca stii ca poate sa iti placa munca, esti aproape de final, si daca stii si ce munca iti place, practic ai si ajuns.

Notite

[1] La momentul de fata noi facem tocmai opusul: cand ii obligam pe copii sa faca chestii plictisitoare, cum ar fi exercitii de aritmetica, in loc sa admitem sincer ca sunt plictisitoare, incercam sa le deghizam cu decoratii superficiale.

[2] Un tata mi-a povestit de un fenomen asemanator: a realizat ca ascundea de familia lui cat de mult ii place sa lucreze. Cand voia sa mearga sa lucreze intr-o sambata, gasea mai usor sa zica pentru ca “trebuie” decat sa admita ca prefera sa lucreze decat sa stea acasa cu ei.

[3] Ceva asemanator se intampla cu suburbiile. Parintii se muta in suburbii ca sa isi creasca copii intr-un mediu sigur, dar suburbiile sunt atat de plictisitoare si artificiale incat la varsta de 15 ani copii sunt convinsi ca intreaga lume e plictisitoare.

[4] Nu spun ca prietenii ar trebuie sa fie singura audienta pentru munca ta. Cu cat poti ajuta mai multe persoane, cu atat mai bine. Dar prietenii tai ar trebui sa fie compasul.

[5] Donald Hall a zis ca tinerii poeti in devenire greseau cand erau atat de obsedati cu a fi publicati. Dar va puteti imagina ce ar fi facut pentru un tanar de 24 de ani sa aibe un poem publicat in “The New Yorker”. Acum tuturor oamenilor pe care ii intalneste la petreceri le poate spune ca e un poet. De fapt nu e mai bun sau mai rau decat a fost inainte, dar pentru o audienta care nu are habar, aprobarea unei autoritati oficiale face toata diferenta. E o problema mai grea decat realizeaza Hall. Motivul pentru care tinerilor le pasa atat de mult de prestigiu e ca oamenii pe care ei vor sa ii impresioneze nu sunt foarte buni la a discerne.

[6] Asta e izomorfic cu principiul ca ar trebui sa previi opiniile despre cum sunt lucrurile sa fie contaminate de cum ai fi dorit sa fie. Majoritatea oamenilor le lasa sa le amestece inconstient. Continua popularitate a religiei e cel mai vizibil exemplu.

[7] O metafora mai precisa ar fi sa spui ca graficul slujbelor nu e bine conectat.

Multumiri: Trevor Blackwell, Dan Friedman, Sarah Harlin, Jessica Livingston, Jackie McDonough, Robert Morris, Peter Norvig, David Sloo, si Aaron Swartz.